joi, 2 aprilie 2009

+ Poezie 23: Stau şi mă întreb

Stau şi mă întreb


De ce ştiu anumite lucruri care pentru alţii nu au valoare,
dar unii şi-ar vinde şi sufletul pentru ele?
De ce le ştiu când nu sunt în stare să le folosesc acum?
Dar de ce mi-au fost date mie?
Trecutul nu mai există pentru mine!
Viitorul e un termen al prezentului de mâine!
Doar clipa aceasta mai este spre nemurire!
Speranţele cresc într-un singur crez!
Că îmi voi învinge duşmnul de moarte!
Dar ce vorbesc eu acum?
Moarte se uită la mine, dar nu are curajul să vină
Şi nici eu curajul să o chem la mine!
În schimb nici unul din noi nu va ceda pâna ce nu va învinge!
Dar cum spuneam cunosc ceea ce mulţi ar vrea să ştie!
Cândva o să dispar din lume!
O să plec departe de voi!
Şi voi merge intr-o lume unde nici unul ca voi nu va calca prea devreme!
Dar dacă va vrea îl voi lua cu mine,
Căci Calea e deschisă tuturor acelora ce vor să înveţe
Să traiască acolo unde nu există moarte.
Ştiu că pot mai multe, iar ceea ce ştiu e un nimic.
Pot să zbor, dar am aripile frânte
De propriile temeri născute în mine
Şi nu vreau decât iertare că am rămas condus de ele.
Iar când rănile se vor vindeca
Voi ridica spre cer mâinile mele
Să primesc din nou binecuvântare să lupt.
Sunt un nimic şi în acelaşi timp totul.
Născut acolo unde sufletu-mi a vrut
Să învăţ să pictez pe pânza albă ce am avut-o.
Acum e murdarită de propria-mi pensulă
Ce nu am ştiut să o folosesc cum trebuie
Regret liniile trase şi culorile reci de pe planşă
Căci ele nu mă arată aşa cum sunt.
Uneori pentru a renaşte trebuie să mori,
Precum o pasăre Phionix să arzi în focul tău
Şi apoi din cenusă să te înalţi spre cer.
Dar nu sunt eu acela ce trebuie să moară
Ci demonul minţii mele ce ma condus spre pierzanie,
Egoul meu din întuneric să piară
Acolo unde vrea Sinele meu Suprem!
Mă eliberez şi zbor spre cerul din sufletul meu
Acolo unde întunericul nu mai există.
Am învis moartea şi încerc să ma ridic la cer,
Dar nu pot căci ceva înca mă leagă de lumea aceasta.
Merg pe drumul meu făra cale de întoarcere
Am aripi să zbor, dar încă nu mi-au fost vindecate,
Aştept Doamne un semn şi voi da ascultare.


Elias, 02 aprilie 2009

3 comentarii:

  1. Obisnuiam sa zbor, dar zborul mi-a fost intrerupt....
    "Nu poti zbura cu aripi de carton " mi-au spus.
    Eu i-am crezut si-am plans caci altceva n-am stiut sa fac.
    Cu timpul am uitat, acum mi-e dor sa zbor din nou
    Chiar si cu aripi de carton.

    RăspundețiȘtergere
  2. NU ai nevoie de aripi sa zbori...
    Free your mind! presupun ca ai vazut Matrix scena cand Neo trebuia sa de pe un blog pe altul...

    RăspundețiȘtergere
  3. :)))
    Am vazut Matrix acum....100 de ani :)))) nu-mi amintesc scena, nici macar subiectul filmului.
    Aripile de carton reprezinta visele mele, zborul cu aripi de carton reprezinta evadarea din material. :))
    Ai intuit bine , nu trebuie decat sa ma despart de tiparele impuse de societate pt a putea zbura din nou. :)))

    RăspundețiȘtergere