Celestin
Cântecul dulce al nopţii aprinse
Se stinge prin ploaia de primăvară,
Prin atingerea plăpândă a pielii
Sub clarul aprins...
De Lună.
Se numără clipele...
Se adună soaptele...
Se rostesc cuvinte duioase,
Până ce Soarele răsare pe cer.
Se pun dorinţe în gând,
Apoi se joacă teatru.
Până ce amândoi adorm
Şi se întâlnesc în vis!...
Se trezesc, se sărută şi apoi adorm,
Până ce Luna răsare din nou!
Cu liniştea ei supremă,
Cu îmbrâţişarea ei profundă.
Cântecul dulce al nopţii aprinse
Se stinge prin ploaia de primăvară,
Prin atingerea plăpândă a pielii
Sub clarul aprins...
De Lună.
Se numără clipele...
Se adună soaptele...
Se rostesc cuvinte duioase,
Până ce Soarele răsare pe cer.
Se pun dorinţe în gând,
Apoi se joacă teatru.
Până ce amândoi adorm
Şi se întâlnesc în vis!...
Se trezesc, se sărută şi apoi adorm,
Până ce Luna răsare din nou!
Cu liniştea ei supremă,
Cu îmbrâţişarea ei profundă.
Elias, 06 iulie 2009
Misto poezia
RăspundețiȘtergereo superba poezie imbratisata de luna...frumoasa...frumoasa...
RăspundețiȘtergere