+ Poezie 31: Lotusul Inimii

Lotusul Inimii


Floare blândă a hăului din inimă
A mă ridica-n lumină Tu învaţă-mă!
Iar pentru a scăpa de vălul cel rău
Stălucească petalele bobocului Tău.

Slăbit mă simt de patimile mele
Şi lihnit după hrana Ta îţi cer:
Dă o fărâmă din Darurile Tale;
Iubirea Ta să o simt îţi cer!

Iar prin Înţelepciunea Ta însuşită
Eliberează-mă şi fă-mă vrednic,
Apoi spre cer mă voi ridica îndată
Scăpat de frică şi întuneric!


Dr. Elias, 21 decembrie 2009

+ Poezie 30: Clepsidra din vânt

Clepsidra din vânt


Vântul adie, îmi sapă riduri
Prin trecerea timpului în valuri.
Sunetul plăpând al lui de vară
În auzul meu nu îl mai cară.

Într-o rafală de versuri sacre
Mă pierd în cirip de strigare
Aud zeii-n şoaptele vântului
Cum plâng nevoile Eternului.

Lumea mea din vuietul de noapte
Priveşte spre poleiul de stele.
Gândurile mă frământă-n minte
Cum aşi putea să mă-nalţ spre ele.

Vântul adie, sapă adâncuri
În trunchiul meu istovit de veacuri.
Se stinge uşor în adiere
Scânteia vieţii ca o sclipire.


Elias, 12 august 2009

Din pachetul "Aventurile Eroului Trac"
Cap: "Clepsidra Înţeleptului"

+ Poezie 29: Sonet

Sonet


Adierea blândă a primăverii ei
Mă învăluie, mă derută-n dată,
Apoi mă alintă şi mă îmbată
Cu mirosul ei subtil din flori de tei.

Şi ochii ei căprui căzuţi din stele,
Precum meteoriţii aprinşi în zbor.
Pân' rămâi fermecat în scânteia lor,
Te scalzi în ei străbătând pleiadele.

Pielea ei catifelată mă-ncearcă,
Cu o atingere plăpândă de vis
Mă cutremură, vorba mi-o încurcă.

Pe chipul ei senin apare-un zâmbet
Şi buzele ei plăcut mă sufocă,
Căldura lor mi se-nfiripă-n suflet.


Elias, 06 iulie 2009

Poezie din pachetul "Aventurile Eroului Trac"

+ Poezie 28: Celestin

Celestin


Cântecul dulce al nopţii aprinse
Se stinge prin ploaia de primăvară,
Prin atingerea plăpândă a pielii
Sub clarul aprins...
De Lună.

Se numără clipele...
Se adună soaptele...
Se rostesc cuvinte duioase,
Până ce Soarele răsare pe cer.

Se pun dorinţe în gând,
Apoi se joacă teatru.
Până ce amândoi adorm
Şi se întâlnesc în vis!...

Se trezesc, se sărută şi apoi adorm,
Până ce Luna răsare din nou!
Cu liniştea ei supremă,
Cu îmbrâţişarea ei profundă.

Elias, 06 iulie 2009

+Poezie 27: Catrene

Catrene


Mă nelinişteşte un gând profund,
Îmi sapă nemilos în inimă adânc,
Ca o spirală se răsuceşte în rană
Să stroarcă din fructul rotund.

Mă cutremur în noaptea rece,
Luna a mă linişti vrea şă încerce
Urlă lupul din mine în stele,
Încolţit se simte şi el între ele.

Pe albia râului se aşterne cerul
Se unesc clădind un magisteriu.
Din negrul pântec răsare albul
Ce-mi oferă darul fericirii eterne.

Mă sprijin încet de mine însumi,
Parcă sunt făcut din recele fier
Ce prin mine izvorând spre cer
S-a răcit într-o spirală a morţii.


Elias, 04 iulie 2009

+ Poezie 26: Omagiu lui MJ (Michael Jackson)

Aceasta poezie este dedicata regelui muzicii pop Michael Jackson, un geniu!

Omagiu lui MJ

I
Suflul morţii împrejmuind a sa cale
S-a dus dintre cei vii în nefiinţă
Lăsând în urmă comori inestimabile,
Un tezaur al muzicii atârnat de-o aţă.

II
A fost şi încă este un rege al muzicii
Trăieşte încă prin versurile sale
Lăsate în aplauzele sincere ale mulţimii
Ce a crezut în visele sale.

III
Vocea lui răsună în minţile noastre,
Ne-am strâns să-i aducem un omagiu
Celui ce a fost un veritabil geniu.
Păstraţil în sufletele voastre.

We are the world!

Elias, 27 iunie 2009

+ Poezie 25: Annya, biruitoare a morţii!

Annya, biruitoare a morţii!


Cântec de rouă sub lună plină,
Scâncet de greiere în materie fină;
Deschide calea spre tabloul de stele
Ca sufletul meu să îmbrăţişeze astrele.

Aud cum ţipă şi văd un licăr de lumină
Şi-i spun că sunt lipsit de tihnă.
Mă plouă cu razele ei plăpânde, subtile,
Pe frunte mă mângâie, îmi potoleşte simţirile.

Îi simt roua dulce pe buzele fine,
Mă alintă şi-mi spune că totul o să fie bine.
Îmi trece prin faţă şi se stinge uşor,
Iar eu vărs o lacrimă în semn de onor.

Materie solară îi torn pe rana din inimă
Întunericul să piară, iar ea să reînvie.
În lacrima vieţii să-şi scalde iubirea
Şi ea se ridică mireasă pururea-n vecie.


Elias, 14 iunie 2009

+ Poezie 24: Deşertul Cunoaşterii

Deşertul Cunoaşterii


Un an în plus, o clipă pe hârtie
Cu lucruri simple şi frumoase
Ce se aşează-n vis ca temelie
Printre dune de învăţături alese.

Acum sunt unele şi mâine altele
Se preschimbă deşertu-ntruna.
Luna hartă îmi scrie în stele
Să nu mă rătăcesc de vre-una.

Aşa mă plimb şi văd nisipul
Mai bate-un vânt şi-l spulberă,
În lături se iveşte esenţialul
Că deşertul e o vietate rară.

De este ici sau colo-n zare,
Deşertul e tot una în departare.
Vântul e suflarea lui de viaţă,
Dar ca întreg el te bagă-n ceaţă.


Elias, 13 aprilie - 8 mai 2009

+ Poezie 23: Stau şi mă întreb

Stau şi mă întreb


De ce ştiu anumite lucruri care pentru alţii nu au valoare,
dar unii şi-ar vinde şi sufletul pentru ele?
De ce le ştiu când nu sunt în stare să le folosesc acum?
Dar de ce mi-au fost date mie?
Trecutul nu mai există pentru mine!
Viitorul e un termen al prezentului de mâine!
Doar clipa aceasta mai este spre nemurire!
Speranţele cresc într-un singur crez!
Că îmi voi învinge duşmnul de moarte!
Dar ce vorbesc eu acum?
Moarte se uită la mine, dar nu are curajul să vină
Şi nici eu curajul să o chem la mine!
În schimb nici unul din noi nu va ceda pâna ce nu va învinge!
Dar cum spuneam cunosc ceea ce mulţi ar vrea să ştie!
Cândva o să dispar din lume!
O să plec departe de voi!
Şi voi merge intr-o lume unde nici unul ca voi nu va calca prea devreme!
Dar dacă va vrea îl voi lua cu mine,
Căci Calea e deschisă tuturor acelora ce vor să înveţe
Să traiască acolo unde nu există moarte.
Ştiu că pot mai multe, iar ceea ce ştiu e un nimic.
Pot să zbor, dar am aripile frânte
De propriile temeri născute în mine
Şi nu vreau decât iertare că am rămas condus de ele.
Iar când rănile se vor vindeca
Voi ridica spre cer mâinile mele
Să primesc din nou binecuvântare să lupt.
Sunt un nimic şi în acelaşi timp totul.
Născut acolo unde sufletu-mi a vrut
Să învăţ să pictez pe pânza albă ce am avut-o.
Acum e murdarită de propria-mi pensulă
Ce nu am ştiut să o folosesc cum trebuie
Regret liniile trase şi culorile reci de pe planşă
Căci ele nu mă arată aşa cum sunt.
Uneori pentru a renaşte trebuie să mori,
Precum o pasăre Phionix să arzi în focul tău
Şi apoi din cenusă să te înalţi spre cer.
Dar nu sunt eu acela ce trebuie să moară
Ci demonul minţii mele ce ma condus spre pierzanie,
Egoul meu din întuneric să piară
Acolo unde vrea Sinele meu Suprem!
Mă eliberez şi zbor spre cerul din sufletul meu
Acolo unde întunericul nu mai există.
Am învis moartea şi încerc să ma ridic la cer,
Dar nu pot căci ceva înca mă leagă de lumea aceasta.
Merg pe drumul meu făra cale de întoarcere
Am aripi să zbor, dar încă nu mi-au fost vindecate,
Aştept Doamne un semn şi voi da ascultare.


Elias, 02 aprilie 2009

+ Poezie 22: Chemarea Marelui Lup Alb

Chemarea Marelui Lup Alb
 
 
I
Din crâng se aude un urlet
Ce răsună în zare ca un tunet
Şi din munţi şi stepe se adună
La sfat toţi lupii sub clar de Lună.
 
II
Au răspuns chemării din zare
A Lupului Mare şi Alb din munţi
După cum au căzut la învoire
Să asculte de el ca de Sfinţi.
 
III
El Marele Lup Alb, smeritul dac,
Ostaş de frunte al armatei Sfinte,
Al lui Zalmoxe supus în veac,
A chemat toţi lupii din moarte.
 
IV
Aşezându-i în semnul Crucii
Le spuse secretul nemuririi,
Cum acesta se vede în cercuri
Pe cer în marea de sclipiri.
 
V
Apoi le spuse să intre în luptă
Alături de fraţii de sânge dac
Sub o singură năframă Sfântă
Cea alba a Lupului Alb din veac!
 
 
Alchimiel, 20-25 martie 2009

+ Poezie 21: Despre Alchimie Partea a II-a

Despre Alchimie
 
 
Partea a II-a:
 
I
Prin metale sublimate
Din metale purificate,
Turnând Auripigmentul
Se extrage Medicamentul.
 
II
Nu iţi spun minciuni
Sau alte incertitudini.
Doar iţi spun să-ncerci
De eşti între cei vrednici.
 
III
Înţelepţii au răspuns:
„Adevărul e atât de simplu!”
Aşa că nu te lăsa împuns
Că totul e atât de suplu.
 
IV
Caută Supremul în Sinele tău
Şi apoi ceea ce găseşti
E o floare crescândă în hău,
Care trebuie să o foloseşti.
 
V
Cel ce caută găseşte,
Cel ce bate i se deschide,
Cel ce cere şi primeşte,
Iar cel vrednic întreprinde.
 
 
Alchimiel, 13 martie 2009

Pentru a citi "Despre Alchimie" Partea a I-a    +KLIK AICI+

+ Poezie 20: Ars Alkhemyca

Ars Alkhemyca

I
Avem ingredientele toate
Înşirate în ceteva creuzete.
Pentru acea opera împlinită
Munca noastră desăvârşită.
 
II
Sublimăm materie saturniană
Spărgând cu Soare şi Lună:
Cu apa sfântă a filosofilor
Apoi cu fermentul înţelepţilor.
 
III
Materia se preface în nigredo,
Soarele şi Luna au dat rod
Şi au în pantece un hermafrod
Ce se transformă în albedo.
 
IV
Avem acum regina vieţii
Ce preface în argint metalele
Şi vindecă suferinţa morţii
Revărsând în lume fericirile.
 
V
Lăsăm la foc în continuare
Până ce regina dă iar naştere
Şi din ea apare un Soare
Peste filosofi încoronare.
 
VI
Aduce viaţa, lungă nemurire,
Zdrobeşte toate suferinţele,
Ne ajută la îndumnezeire
Şi în aur ne preface sufletele.
 
VII
Aceasta este arta filosofilor
Ascunsă în al nostru întuneric
Să nu o vadă ochii proştilor
Ci doar acela ce este vrednic.
 
VIII
Ca sticla pură tu să fii
De vrei magisterul vieţii
Şi suferinţa ta va înceta
Când pe cap el iţi va sta.
 
IX
Ai grijă în schimb cui spui
Căci ea lucru tainic este;
Dar oferit doar filosofului
Din slujba celor Sfinte.
 
X
Ea din natură se învaţă
Sau direct din inima pură
De la Cel dădător de viaţă
Să ieşi din lumea obscură.
 
XI
Negrul în foc se purifică,
Un foc de origine Divină
Şi apoi din el răsare Spiritul
Din care purcede Universul.
 
XII
Mergi pe drumul acesta
Cărare de Lumină Sfântă
Ce te înalţă din întuneric
Devenind tot mai puternic.
 
XIII
E cunoaşterea vechilor zei
Prea mult jinduită de zmei.
Nimic nu este nou în veşnicie
Pentru cei plini de vrednicie.
 
 
Alchimiel, 12 martie 2009

+ Poezie 19: Eliberează-te şi iartă

Eliberează-te şi iartă


Atunci eliberează-te
De toţi şi de toate

Şi-n libertate zboară
Ca o pasăre maeastră.

Şi treci peste limite
Unde nimeni nu ajunge
Dacă nu iartă în veci
Durerea îl va învinge.

Aşa iţi spun ce ştiu
Că acela ce a iertat
În ceruri au şi răsunat
Cântări de nu descriu.

Prin puterea de iertare
Se vede cel cu credinţa
Ca o forţa ce îndreptă
Şi păcatul spre sfinţire.


Alchimiel, 6-7 martie 2009

Dedic această poezie celui ce o înţelege! 
Cine are urechi de auzit să audă!!!
Cine nu o înţelege atunci să o înţeleagă!

+ Poezie 18: Poezia unui Alchimist

Poezia unui Alchimist
 
 
De ești un alchimist
Să știi că ești artist
Și lucrezi cu energiile
Substanțelor simple
Căutând cele subtile.
 
Să nu renunți la vise
Fie ele neînțelese
Cel ce caută găsește
Calea către cele Sfinte
Și frunza-i înverzește.
 
Din speranță se clădește
Scopul zilelor pierdute
Ce sădește-mpământare
La sămânța roditoare
Ce crește în lucrare.
 
O! Cunoaștere a zeilor
Îdemânarea înțelepților
Cununa oamenilor Sfiți
Trecuți prin mii de vieți
Fiind cu toții învățați.
 
Ce în om tu te dezvolți
Și focul vieții întețești
Sau pulberea din Soare,
Ori din Lună stralucire
Înspre stele aduce înălțare.
 
Să aduci tu relevare
Despre adevaruri sacre,
Să ne înalți în veșnicie,
Să ne scapi de sărăcie
Tu sălaș de vrednicie.
 
 
Alchmiel, 4 martie 2009

+ Poezie 17: IO şi Cuvântul

IO şi Cuvântul
 
 
Născut am fost sub Cruce,
Pe buze cu al Lui nume dulce
Căutând să mă urc în viață
Să mă ridic din ignoranță.
 
Văzui drumul greu de mic,
Cu demoni șezând în întuneric,
Dar să mă înghită nu au reușit
Căci Dumnezeu ma îndragit.
 
Am pleacat și m-am întors
În Lumina Lui cea Sfântă
Devenind tot mai puternic,
Tot mai ferit de întuneric.
 
Încercări și teste am avut
Să manifest din nou Iubirea
Frații întunericului m-au vrut
Însa IO vreau doar cu Lumina.
 
Așa am primit cunoașterea
În visul meu din urmă.
Cuvântul ce îl dau acuma
Să străbată nemurirea.
 
Scriu acum în versuri
Sau în proză adevaruri
Ce așa mi-au fost lăsate
Să le dau IO mai departe.
 
 
Alchimiel, 27 februarie – 1 martie 2009

+ Poezie 16: Despre Alchimie Partea a I-a

Despre Alchimie

 
Partea a I-a:

I

Născută în inima Khem-ului
Din măreața Floare a Vieții
Preschimbare a Întregului
Precum Soarele Dimineții.

II 
Aceasta e un cântec dulce
Al unei arte perfect divine
Menită ca amarul să-l înece
Și s-aducă fericire în tine.

III 
Ea, provine din Lumină
Fiind generată de Lumină,
Iar din pamânt facem Aurul
Din care obținem Serul.

IV 
Cu ea se vindecă lumea
De neajunsuri și de vicii,
Se disipă umbra morții
Din negura oarba a nopții.

V 
Din Argintul viu al Sulfului
Se naște întrega lume,
Iar cu Argintul Orientului
Formăm substanțe supreme.

 
 
Alchimiel, 10-21 februarie 2009

+ Poezie 15: Întrebare

Întrebare
 
 
Cine sunt eu oare
Dacă nu sunt carne si oase?
Cine sunt eu oare
Dacă nu-s cel ce gândește?
 
Cu ce mă asemăn în zare
Dacă nu sunt din umbre?
Cu ce mă asemăn în zare
Dacă nu am aripi să zboare?
 
De ce pun întrebari idioate
Unei minți smintite?
Păi,… răspunsuri sunt sute
În mine, în tine si în toate.
 
De nu săp în smintire
Nu o să găsesc sfințire,
Căci ea este sămânța
Ce zace în văluri de noapte.
 
Deci ce caut eu oare?
Sămânța unui gradinar
Ce odihnește pe ogoare?
Sau Scânteia Divina a lumii,
Conștiința Suprema din fiecare?
 
 
Alchimiel, 5 februarie 2009

+ Poezie 14: Îngerul meu

Îngerul meu


Îngerul meu cu ochi albaștri
Ce răsari ca o stea pe cer
Trimis ai fost ca să mă aperi
Sub aripa ta de fier.

Ești un cuib de lumină cerească
Unde sufletul meu să crească,
Să mă ridic din marele păcat.
Să mă luminezi în gănd întunecat.

Ești cel ce-mi dă puterea
Să manifest din nou Iubirea.
Întunericul să îl zdrobesc
Cu Lumină să mă rezidesc.

Ai aripi de lumină Sfântă
Cu care te cobori din Ceruri.
Cu ele să îmi acoperi
Nimicnicia mea sfrijită.


Alchimiel, 18 ianuarie 2009

+ Poezie 13: Poezie lui Eminescu

Poezie lui Eminescu


Coborât a fost din cer
Pășind smerit și încet
Eu te văd și-ți cer
Să-mi rămâi în suflet.

Ca geniu ai venit la noi
Și vrem să-ți fim asemeni
În inimi să ne îndemni,
Să ni te manifesti prin vene.

Ai trăit cu inima în codri,
Te-ai plimbat pe dealuri
Ai cântat in versuri lacuri
Stârnind pe copertă valuri.

Eminescu încă n-a murit
El este înca-n viața
Stând aici cu noi de față
Cu al său suflet aurit.

El este-n fiecare
Ce simte dor de țară.
Stă ca și un astru mare,
Ce aduce forță interioară.

Celor cu marea dorință
De sacrificiu pentru țară,
Țara s-o trezeasca la viață
Stând cu pieptu-n fața.

El în noi recită versurile,
Rugăciunea lui de dac
Ce răsună larg in veac
Aducand la viata florile.

O! Rămâi, rămâi la noi
Menire Sfântă-n poezie
Ce întărește pe cei moi
Și dă speranță vie.

Pentru Iubire, Patrie și Neam
A scris el acele versuri
Pe care acum și eu le am
Le aveți și voi, Provin din ceruri!


Alchimiel, 14 ianuarie 2009

+ Poezie 12: Credința mea

Credința mea


Credința mea e Sfântă,
Slujind pe Dumnezeu
Iubirea lui cea întrupată
Arzând și-n sufletul meu.

Creștin în trăirea mea
Am fost de multe ori,
Dar și pervertit de ea
Precum uscatele flori.

De multe ori în viață
Cu a mea vină am murit
Și când am avut credință
Cu împlinire am trăit.

Oferă si mie Doamne
Destulă înțelepciune
Să am Credință-n Tine
Să nu mă pierd în somn.

Tu ne-ai zamislit Totul
Tu ne-ai fost mereul
Tată peste Cosmos
Tată a Lui Hristos
Și-al nostru. 


Alchimiel, 13 ianuarie 2009