+ Alchimie: Contele de SAINT-GERMAIN si miracolul diamantelor

— Domnule, spuse regele, iată cele şase diamante mici despre care v‑am vorbit. Puteţi, în faţa mea, să le faceţi mai mari?

Contele de Saint‑Germain ia cu delicateţe cele şase pie tricele scumpe din mâna regelui şi le înşiruie pe un covoraş de catifea albastră. Apoi se uită la ele cu mare atenţie, pen tru a se convinge de limpezimea lor desăvârşită; mulţumit de ce vede, dă cu gravitate din cap şi începe să şoptească nişte formule alchimice cu neputinţa de înţeles.

Regele se foloseşte de acea clipă pentru a privi jur‑împrejur prin încăpere. El îi dăruise contelui acest aparta­ment în urmă cu un an, dar până atunci nu venise niciodată să‑l vadă. Trebuie să spunem că era destul de greu pentru Ludovic al XV‑lea să plece din castelul Chambord pentru a veni în această dependinţă fără să‑şi intrige suita şi să pro­voace o adevărată răsturnare a protocolului. Dar curiozita tea învinsese, căci voia să ştie cum arată locuinţa unui alchimist ce se bucura de faima de a fi nemuritor. Regele se uită atent. Nu vede cuptorul tradiţional! Nici alambicul şi nici vreo retortă. Ce decepţie! I‑o comunică domnului de Saint‑Germain. Acesta surâde cu fineţe şi îi dă următoarea explicaţie: a lucrat multe secole de‑a rândul, în multe labo­ratoarede alchimie, şi şi‑a păstrat metalele şi substanţele cu puteri miraculoase preparate de el odinioară. Aşa se face, spune contele, că acele vreo douăzeci de cutiuţe aşezate pe masa lui de lucru şi pe etajere conţin produse alchimice cu efecte magice şi misterioase. Însoţindu‑şi vorba cu fapta, contele apucă la întâmplare una din casete, făcută din lemn sculptat, o deschide şi îi arată Maiestăţii sale ce cuprinde. Regele se apleacă, se uită şi observă pe fundul ei o pulbere metalică foarte strălucitoare:

— E un praf de protecţie cu proprietăţi speciale, acţio nează la rece şi înlătură nu numai toate neajunsurile pe care le are un creuzet vârât într‑un cuptor, dar şi toate celelalte o peraţiuni la cald necesare transmutării plumbului în aur.

Regele ascultă aceste expuneri teoretice, dar aşteaptă mai ales demonstraţia practică. Domnul de Saint‑Germain deschide o altă cutie — dintr‑un metal de culoare întunecată — şi scoate din ea o cutiuţă rotundă, parcă din lemn de me­rişor. Ridică cu grijă capacul plat al cutiei şi pune în ea cele şase diamante ale regelui. Presară deasupra lor pilitura me talică argintie, acoperă cutia cu capacul şi o scutură puter nic timp de vreo două minute. Apoi deschide din nou cutia şi se uită atent înăuntrul ei. Cu faţa luminată de un surâs, se întoarce spre regalul său oaspete. Maiestatea sa aruncă înăuntru o privire şi descoperă un singur diamant, nespus de frumos şi mare cât cele şase pietre pe care le încredinţase contelui luate laolaltă. Regele nu îndrăzneşte să‑l atingă, ca şi cum s‑ar teme că o să dispară, dar Saint‑Germain îl încu­rajează:

— Este diamantul vostru, Sire: sunt cele şase diamante unite între ele.

Regele ia în mână minunatul diamant, îl admiră cu ochi de expert forma şi culoarea şi se declară încântat.

— Îţi mulţumesc, domnule de Saint‑Germain, această piatră este mal potrivită ca podoabă pentru corsajul doam nei de Pompadour.

Contele se înclină cu respect şi tace. Regele tace şi el, cercetând diamantul în razele soarelui care intră prin fereas­tră. Se gândeşte la miracol. El nu crede în această operaţie magică. Cutiuţa din lemn de merişor seamănă întocmai cu cea folosită la Curte, anul trecut, de un scamator priceput. Artistul binevoise să‑i arate regelui tot mecanismul. Un ca pac cu fund dublu îi îngăduia să camufleze micile obiecte aşezate în cutie şi să descopere un obiect mai mare, ascuns înainte în interiorul ei. Artistul îi uimise pe curteni, transformând astfel boabele de grâu în perle. Ludovic al XV‑lea este convins că şi contele foloseşte aceeaşi metodă. Îl admiră mult pe domnul de Saint‑Germain pentru vastele lui cu noştinţe şi pentru buna sa dispoziţie, dar nu crede în pute­rile‑i oculte. Rupând tăcerea, îi pune contelui următoare întrebare insidioasă:

— Dar unde aţi găsit un diamant atât de frumos?

— Sire, după cum v‑am mai spus, el nu‑i decât suma celor şase diamante ale voastre, îi răspunde Saint‑Germain fără să se tulbure.

— Ţţţţ... ţtţţ... adaugă Ludovic al XV‑lea, într‑o bună zi, tot îmi vei dezvălui originea averii dumitale. Oricum, ştiu că o foloseşti cu generozitate. Asta mi‑ar fi de ajuns, dacă n‑aş fi atât de curios... Nădăjduiesc, aşadar, că într‑o bună zi...

Şi regele îl conduse prieteneşte pe domnul de Saint‑Germain spre apartamentele regale unde îi aşteptau curtenii.

Sursa: Gerard Majax - Magicienii